Cu un singur click le poți da infractorilor accesul la datele tale personale. Ce nu trebuie să faci atunci când primești un astfel de mesaj

Cu un singur click le poți da infractorilor accesul la datele tale personale. Ce nu trebuie să faci atunci când primești un astfel de mesaj
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 17/06/2022, 18:07

Te numeri printre cei care au primit mesajul pe Telegram că ai fost selectat să fii angajat cu un salariu zilnic între 50-2000 de euro? Sună prea frumos ca să fie adevărat? Ai perfectă dreptate! Gândește-te însă la asta înainte să dai click și să le dai șansa infractorilor să obțină accesul la datele tale personale, pe care le pot folosi apoi pentru a deschide, tot în numele tău, conturi la bănci din străinătate. Directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Ramona Dabija, a explicat ce nu trebuie să facă persoanele care primesc un astfel de mesaj.

Primul sfat: Nu te grăbi să dai click! Niciodată! 

Ramona Dabija le atrage atenția celor care primesc un astfel de mesaj să nu răspundă la el, indiferent cât de tentantă este oferta financiară.

„Indiferent că primești un astfel de mesaj pe mesageria de la telefon, pe rețelele de socializare sau pe email, nu te grăbi niciodată să dai click. În primul rând, citește cu atenție mesajul, pentru că vei observa greșeli gramaticale. De multe ori, se iau mesaje în grabă și se transmit așa, în orb.

Ei nu știu către cine trimit, ei trimit oriunde și cine dă click, dă click, cine nu, asta este! După care, dacă ai dat click, te duc pe niște platforme, unde ești îndemnat să-ți introduci datele personale și ajungi, ușor-ușor, inclusiv la datele bancare”, explică Ramona Dabija, pentru cititorii Gândul.

„Nicio firmă serioasă nu te va angaja pe mii de euro printr-un SMS”

Directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității mai spune că o firmă serioasă nu îți va oferi niciodată, printr-un simplu SMS, un salariu de mii de euro. Acesta este un alt indiciu care trebuie să îi pună pe gânduri și să îi facă să fie rezervați pe cei care primesc o astfel de ofertă, teoretic, una de nerefuzat, practic una care poate aduce multe necazuri.

„Pur și simplu, trebuie să treci niște teste, trebuie să vezi un contract de muncă, să vezi clauzele. Metoda nu este nouă, dar ei se adaptează în funcție de cum mai merg lucrurile”, explică Ramona Dabija.

Un alt lucru important pe care oamenii trebuie să îl știe este că, prin intermediul unui astfel de mesaj, pot ajunge să le dea infractorilor acces nu doar la conturi bancare, dar și datele tale personale, cu care mai departe pot face orice.

Pot să deschidă conturi la bănci în străinătate și, astfel, să te trezești peste un timp că ai datorii de dat la bănci. Cum faci dovada că, de fapt, nu sunt datele tale, pentru că sunt datele tale pe care le-ai introdus, fără să-ți dai seama, pe anumite site-uri”, a atenționat Ramona Dabija.

„Au funcționat în pandemie, când oamenii au stat acasă și mulți și-au pierdut locurile de muncă”

Ramona Dabija mai spune că infractorii nu își aleg întâmplător perioadele când trimit aceste mesaje. Știu foarte bine când este momentul prielnic pentru a-și ispiti potențialele victime. Cu toate acestea, oamenii au învățat să fie precauți atunci când primesc mesaje prea atractive ca să fie adevărate și nu se grăbesc să dea click.

„Sunt perioade și perioade, ei profită. Fie sunt acum, pe perioada verii, când oamenii se pregătesc de vacanță și spun: «Ce-aș pleca și eu în altă țară, dar nu am bani». Au funcționat în pandemie, când oamenii stăteau acasă și mulți dintre ei și-au pierdut locurile de muncă. Mai prinde destul de bine în preajma sărbătorilor, când lumea are nevoie de bani”, a adăugat directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

Sfaturi pentru a evita fraudele din online

Sigurantaonline.ro este un proiect  dezvoltat de Poliția Română și de Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică, gândit și lansat pentru toți cei care vor să se simtă în siguranță pe internet și pentru cei care vor să știe cum să reacționeze corect atunci când primesc un telefon sau un SMS de la un număr necunoscut.

Ramona Dabija îi sfătuiește pe oameni să intre pe site-ul Sigurantaonline.ro și să facă testele special create de specialiști, pentru a vedea cât de bine știu să ocolească, să spună NU și să facă față fraudelor din online, unele ambalate extrem de tentant și de ademenitor.

Dacă totuși ai dat click și ai înțeles după că este o țeapă, du-te și sesizează la orice unitate de poliție sau sună la Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică. Însă, înainte de toate, sună la banca unde știi că ai un card, să-ți monitorizeze tranzacțiile de pe cont.

Recomandăm tuturor cetățenilor să își verifice cunoștințele, să vadă cât de pregătiți sunt să gestioneze astfel de chestii. Pe siguranțaonline.ro sunt teste pe care, după ce le rezolvi, vezi unde ai greșit. Noi îți și explicăm ce ai greșit și cum ar trebui să procedezi”, a mai spus comisar șef de poliție Ramona Dabija.

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai...
×